joi, 29 noiembrie 2012

Haga luni 5.11

LUNI dimineata: Ministerul Invatamantului



 Prezentari ale sistemului VET olandez

Sistemul educațional olandez pornește de la o educație primară de 8 ani (începe la 4-5 ani și cuprinde și clasele pregătitoare), finalizată cu un test în urma căruia 40% dintre elevi sunt îndrumați spre educația generală, iar restul spre școlile vocaționale (de două tipuri: primul similar liceului tehnic, al doilea școlii profesionale și de ucenici).  Proporția a fost stabilită de minister în colaborare cu mediul de afaceri și cu diferite organizații educaționale.
După finalizarea celor 4, 5 sau 6 ani de liceu (nu au gimnaziu, ca școală secundară) ei se pot înscrie la o facultate, cu precizarea că elevii de la tehnic doar la o facultate tehnică, iar cei la ”profesională” trebuie să mai urmezi niște ani pentru a fi admis în învățământul superior (aceștia au de ales și între sistemul BOL- system base school- în care practica într-o companie are o pondere de 20-60% și BBL—apprentice school- în care practica are o pondere de 80%).

O caracteristică a sistemului de educație olandez este descentralizarea, dublată de responsabilitate; școlile își stabilesc strategia, stabilesc prioritățile, angajează personalul, dar sunt singurele care sunt responsabile pentru performanțele avute.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu